Mircea Cartarescu  naste migrene. Febra si greata. Dezveleste cuvantul si-i propulseaza stralucirea taioasa direct intr-un centru sensibil al perceptiei- acela al identitatii personale. Mircea Cartarescu nu cunoaste rusinea sau pudoarea. Scriitura lui destrama carnea in cautarea esentei, in cautarea spatiului in care nu mai exista timp si lanturi, doar spirit si esenta. Mircea Cartarescu sperie prin sinceritate. Provoaca. Reconstruieste.

Volumul pe care l-am ales pentru prezentare, Nostalgia, este primul aparut si constituie o poarta, un traseu de initiere in stilul unic al prozei scriitorului. Construit din povestiri aparent independente tematic, volumul rescrie cu febrilitate traiectoria obsedanta a revenirii in fantasticul copilariei prin vis. Strabatand culoare intunecate si pline de monstruozitati, textul lui Cartarescu urmareste, de fapt, in fiecare povestire a volumului, aspecte diferite ale stadiului infantil, varsta marcata de o putere psihica nebanuita de a descifra trecutul si viitorul ca simple coordonate ale unui prezent suspendat, sectionat de notiunea clasica a timpului. Fiecare personaj central al povestirilor isi retraieste furibund obsesia, indelung coapta de maturizare. Limbajul dur, dar bogat, uneori exagerand in pasaje descriptive, compact, dezvaluie samburele fiintei umane, atacand in principiu acele segmente ale psihicului in care realul se suprapune cu fantasticul si devine sensibil la misterul unui univers identic cu fiinta umana, alcatuit din suprapuneri infinite.

Textul central, povestirea care marcheaza punctul culminant al volumului, REM, clarifica intentia scriitorului-cautarea unui nod, a unei descifrari indelung asteptate a existentei. Jocul unor fetite „de-a Reginele” dezvaluie forta imaginatiei-ele recreeaza fara sa stie, fascinate de joc, Universul si, odata cu el, zeitatea suprema, sub pretextul „nasterii”. Fascinanta este tratarea aproape obsesiva a misterului nasterii, care apare prezentata prin ochii copiilor, niste copii ciudat de maturi. Jocul si hazardul sunt motoarele epice ale volumului, spulberand astfel orice impresie de temporalitate normala. Textul se asimileaza instinctual, cititorul ajunge sa diferentieze aspectele temporale ale actiunii dintr-o legatura intensa si intima cu textul.

Dumnezeu este un scriitor scris la randul lui de catre alt scriitor. Femeia naste lumea prin burta, iar barbatul incapabil de o creatie in acest sens, scrie. Fericirea este absenta, realismul infrigureaza. Perfectiunea incomodeaza deoarece nu mai lasa loc adaugirilor si creatiei. Perfectiunea inseamna moarte. Si peste toate, natural si firesc, monstruosul copil descopera taina marelui univers, dupa care traieste pentru a o uita, transformand viata de dupa copilarie intr-un puseu interminabil de nostalgie a cunoasterii pierdute.

Odata patrunsi in universul lui Cartarescu prin acest volum, veti descoperi mai apoi marea provocare a autorului- reconstruirea fiintei umane prin parcurgerea intregii sale opere.